Fiecare post e defapt o formula noua in care eu imi cer scuze, sau iti spun ce nu-ti pot rosti.

Tocmai m-am trezit. Din nou, in pat la mine. Aceleasi melodii, aceleasi lacrimi si fiori ca si inainte.

Amintesc ca alaltaieri te priveam si ma priveai, te simteam si ma simteai, pana cand nu am mai simtit nimic si a trebuit sa mor un pic din nou. Stii ca in putinul timp ramas, nu pot sa privesc decat prin ceata, asa ca nu zaresc mare lucru dincolo.

Frica de putere, frica de energie… o simt, ma cheama, in fiori pe spate, in maini .. Auuu, amar rosu sange, ma imbat de parfumul tau, noscocesc lucruri de soptit la ureche pentru ca astazi .. te iubesc pe tine,  iubesc parfumul tau. Te-am iubit copil, iubesc cum simti, si simt cum iubesti. Ador sa ma privesc in ochii tai, si sa fiu blestemat daca o sa las o baba batrana si urata sa te fure si pe tine, frumos gand de libertate.

Iti dau dreptate, sunt un mincinos, precum spunea un mare sarlatan: “Eu sunt Mincinosul Mincinosilor” cu un dulce ranjet in coltul gurii. Si da, simt ca ma iubesti cu lacrimile tale, nu simt decat fiorii si lacrimile reci/albastre. Iubesc faptul ca nu ma urasti pentru monstru ce sunt, chiar daca stii, ca tot parfumul de ma invaluie, este defapt sangele celei mai pure fiinte. Iubesc faptul ca mi te daruiesti, asa cum esti, toata … urasc ca nu-mi este de ajuns.

O vaga amintire … imi amintesc ca uitam sa-mi mai feresc privirea de la ochii tai, atunci tu priveai spre ochii care te petreceau, si ma intrebai … “ce faci ?” - bine fac, frumoasa printesa, fac bine, bine ..  bine.